Ce este wushu?

Wushu in traducere literala inseamna arta militara. Termenul ‘wu’ inseamna martial sau militar, iar termenul ‘shu’ arta, metoda sau indemanare. In acelasi timp wushu este termenul generic de referinta pentru artele martiale chinezesti.
In lume artele martiale chinezesti sunt cunoscute si sub denumirea de ‘kung fu’,  ‘gungfu’ sau gongfu’.

In traducere libera kung fu inseamna rezultat obtinut dupa un mare efort. In acest context in China, despre o persoana care a dobindit nivel de maiestrie intr-o meserie anume, se spune ca are un kung fu bun in acel domeniu.
Dincolo de termeni, dobandirea indemanarii martiale – wushu-, sau a rezultatului dupa un mare efort –kung fu- , necesita intelegerea uniu sens mai profund. Individul trebuie sa fie condus de motivare, sa aiba un scop, o tinta pe care doreste s-o atinga. Autodisciplina este un alt component absolut necesar, fara de care efortul mare nu poate fi depus. O anume durata de timp, de obicei destul de multi ani, este o alta coordonata, necesara pentru acumularea, exersarea si perfectionarea cunostintelor. Deci motivarea, autodisciplina si timpul dedicat, sunt elementele definitorii care trebuie urmate de un practicant al artelor martiale chinezesti.
In continuare vom vedea citeva aspecte din istoria wushu, si vom prezenta citeve sisteme si stiluri de baza. 

Dupa documentele istorice, primele forme de metode martiale  au fost introduse in China de catre primul imparat legendarul Chin Shi Huang Di.

Acesta s-a dovedit a fi un general iscusit si a reunit regatele chinezesti, punind bazele unui mare si puternic imperiu. A urcat pe tron in 2698 i.e.n.
Metoda de lupta folosita in pregatirea militarilor era un fel de tranta, numita Jiao Di. Acest sistem a evoluat, si in timpul dinastiei Qin ,221 i.e.n. , se numea Jiao Li si continea tehnici de lovituri, proiectari, tehnici articulare si atacuri asupra punctelor vitale. In zilele noastre, sistemul de lupta, bazat pe proiectari, numit Shuai Jiao, se trage din aceste metode vechi militare.
Marile clanuri , care in cursul istoriei s-au aflat mereu in conflict, au contribuit in mod semnificativ la dezvoltarea artelor martiale. Fiecare din aceste clanuri exersau un sistem de lupta propriu, tinut in mare secret, pentru ca eficacitatea lor in lupta sa fie cit mai mare. Din aceste metode de lupta s-au format mai tirziu multe din stilurile clasice chinezesti.
Un alt izvor al artelor martiale, au fost exercitiile fizice, practicate de calugari. Initial aceste constau in gimnastica energetica, bazata pe principiile medicinii clasice chinezesti, apoi, in timp, acestea s-au transformat in veritabile sisteme de lupta. Calugarii taoisti, sustin ca practicau exercitii energetice inca din 500 i.e.n.
Medicul Hua T’uo, in jurul anului 220 e.n., a consemnatun grup de miscari, numit ‘Jocul celur cinci animale’, care la acea data erau tigrul, cerbul, maimuta, ursul si pasarea. Aceasta lucrare a stat la baza multor sisteme de lupta imitative, care s-au format ulterior.
In jurul anului 550 e.n., calugarul hindus Bodhidarma, a venit in China sa predea

budhismul.

In vestita manastire Shaolin, a creat un sir de miscari gimnastice, ‘Cele 18 maini ale lui Lo Han’ , exercitii cu caracter energetic, pentru mentinerea sanatatii calugarilor. In timp, din aceste miscari s-a dezvoltat legendarul sistem de lupta din Shaolin.
Legendarul general Yue Fei, care a trait in timpul Dinastiei Song de Sud, in anii 1100, a fost cel care a pus la punct un sistem de lupta nou si eficient in cadrul ostilor imperiale.
El a creat celebrele ‘ cele 108 technici’ , fundament al stilului ghearei de vultur Ying Zhao. Practicand acest sistem, armata chineza a reusit sa respinga cu succes hoardele de calareti care navaleau din stepele nordului. Parinte al stilului ghearei de vultur, mare patriot, luptator neinvins, se bucura de faima, de dragoste si respectul poporului chinez si in zilele noastre.

In misteriosii munti Wu Dang, originile practicilor taoiste se pierd in negura timpului. In sec. 7 en. , este consemnata aici existenta unei manastiri taoiste. In decursul anilor aici s-au construit numeroase temple si palate, culminand cu perioada de domnie a imparatului Zhu Di, in anii 1400.
Locul, de o frumusete nemaiintilnita, a inspirat generatiile de calugari in crearea unui compex sistem de meditatii, metode energetice, tehnici de lupta, cunoscute sub denumirea generica stilul Wudang. In acest sistem isi are originea stilul Tai Ji Quan, la ora actuala larg raspindit in lume.
In secolelele 16 – 19 , artele martiale chinezesti s-au bucurat de o dezvoltare efervescenta. Astfel in prezent exista in mod real sute de stiluri. Multe din aceste  stiluri s-au pierdut in timp, altele pur si simpu au fost uitate. Multe stiluri valorase s-au pierdut,  pentru ca maestrii care le practicau incetau din viata inainte sa le dea mai departe. In aceasta situatie, pentru a pastra cit mai mult din aceasta mostenire culturala fara de pret, conducerea statului chinez, s-a hotarit, in jurul anului 1950 sa adune si sistematizeze stilurile de wushu. Astfel s-a nascut ceea ce azi e cunoscut sub denumirea de Wushu modern sau Wushu contemporan. Noul sport cunoaste o evolutie rapida si se preconizeaza a fi urmatorul sport olimpic, la Olimpiada care se va organiza la Beijing in 2008.